Ce n-as da... <>

In seara asta am primit un link de la o prietena, are si ea blog si ce a publicat ea e un maaaare adevar. O sa va arat si voua in cele ce urmeaza continutul articolului...

<<>

Uite, de exemplu, ce am descoperit. Una dintre cele mai frecvente expresii din vocabularul nostru (iar asta imi suna mie, in primul rand) este aceasta: “Ce n-as da sa…” sau “Daca as fi avut… as fi facut altfel.”.

Imi aduc aminte de anumite evenimente din copilaria mea. Inca de atunci avem intiparita in mintea noastra expresia “Ce n-as da sa…”. Ma gandesc acum la acele dati in care ma urcam cu greu pe un scaun, iar picioarele nu imi ajungeau pe jos. Gandul care imi trecea de fiecare data prin minte era acesta: “Ce n-as da sa ajung cu picioarele pe jos… Sa vad si eu cum e…”. Sau mai imi rugam parintii sa ma poarte pe umeri, pentru a fi mai inalta… sa respir si eu aerul acela de sus… Tot timpul cand ii priveam pe adultii din jurul meu ma gandeam: “Ce n-as da sa fiu si eu inalta. Sa vad mai bine lumea. De aici de jos nu vad mai nimic…”.

As mai putea enumera o mare gramada de “Ce n-as da sa…”. Alte astfel de expresii se intalnesc si in randul nostru, al tinerilor: “Ce n-as da sa am o masina mai tare cu care sa dau gata toate fetele. Dar cu harba asta de Dacie, nicio sansa…”, “Ce n-as da sa fiu mai slaba numai cu 5 kg, una-doua s-ar uita baietii la mine. Dar asa…”, “Ce n-as da sa ma fi nascut in alta familie mai bogata… As fi avut mai multi prieteni…”, “Ce n-as da sa am un iubit cu care sa ies dupamasa in parc…” si multe altele.

Ceea ce nu mi-am dat seama cand am fost mica si imi doream sa fiu “mare” este acest lucru: Odata ce am crescut, raman asa. Odata ce imi ajung picioarele pe jos cand stau pe scaun, nu mai exista sanse sa le fac iarasi mici. Odata ce ma casatoresc, raman casatorita. Daca as avea o masina tare, atunci mi-as dori si o casa pe masura. Daca as slabi 10 kg, atunci mi-as da seama ca am urechile prea mari sau gura prea mica sau mainile prea lungi, deci tot nu as fi multumita.

Cred ca secretul unei vieti fericite este acela de a ALEGE sa fiu multumit cu ceea ce am, cu ceea ce sunt, cu perioada prin care trec, fara sa incerc sa transform evenimentele neplacute in scuze.

Provocarea mea pentru tine (si totodata si pentru mine) este aceasta:

FII MULTUMIT(A)!>>